Monitorul Preturilor 12+

Consiliul Concurentei

Designed for iPad

    • 2.0 • 144 Ratings
    • Free

Screenshots

Description

Misiunea Consiliului Concurenței cu privire la funcționarea optimă a piețelor comercializării cu amănuntul a produselor alimentare și a carburanților auto, precum și cu privire la manifestarea concurenței pe aceste piețe a fost și rămâne în continuare axată pe două direcții principale.
Prima dintre acestea este reprezentată de monitorizarea modului de funcționare a mecanismelor de piață. Această activitate are rolul de a depista eventualele abateri/încălcări ale reglementărilor legale, iar, în cazul în care există probe concludente în acest sens, de a sancționa întreprinderile răspunzătoare.
Cea de-a doua direcție de acțiune a autorității de concurență are ca obiectiv stimularea concurenței pe piețele comercializării cu amănuntul a produselor alimentare și a carburanților, precum și îmbunătățirea climatului concurențial, în vederea obținerii de avantaje pentru consumatorii finali.
Concurența prin preț este o caracteristică importantă a economiei de piață, având rolul de a genera atât eficiență economică, cat și beneficii importante la nivelul consumatorilor, printre care se numără o ofertă variată de produse de calitate la prețuri competitive.
Autoritatea de concurență nu are competența de a interveni în formarea unor prețuri de vânzare ale întreprinderilor active pe o piață anume sau de a reglementa un nivel al acestor prețuri. Cu toate acestea, Consiliul Concurenței militează constant pentru bunăstarea consumatorului final, prin remedierea eventualelor disfuncționalități dintr-un anumit sector.
Monitorul prețurilor ține cont de faptul că prețul nu este singurul criteriu de apreciere a unui produs, fiind completat de elemente cum ar fi: tipul și calitatea serviciilor disponibile, calitatea si cantitatea de informații auxiliare disponibile consumatorului, calitatea in sine a produsului, , asistenta post-vânzare si, nu in ultimul rând, decizia consumatorului cu privire la proveniența, brand-ul sau prezentarea produsului. În acest scop, informațiile vor fi prezentate de o manieră care să permită evaluarea acestor elemente adiționale, fără a transforma, însă, platforma într-un canal de publicitate.

What’s New

Version 1.4

Am reparat diferite bug-uri si am facut imbunatatiri ale performantei

Ratings and Reviews

2.0 out of 5
144 Ratings

144 Ratings

Alba Iulian ,

Amuzant

Ăăă ... glumiți ? Păi dacă sufletul meu cere o bară de salam de Sibiu (de ex.) și intru în aplicația voastră ... mă obligați să aflu și cât costă alte 4 produse pentru că ... de ce ? Mesaj în aplicație: “adăugați minim 5 produse”. Cine e marele gânditor și ce vis urât a avut când v-a pus să ingorați un singur salam ?

mike-cb ,

Useless

This app is useless. Besides being just a dumb app that is at tutorial level, there is no use to it as it doesn’t display any prices.

Phentora ,

Wow

Am aflat de aplicatie de la Stirile ProTV. Din cate se spunea in reportaj, au fost investiti 300 de mii de euro. Asa ca am instalat aplicatia, am activat locatia, am pus pinul pe harta si imediat a crapat aplicatia. Apoi..am zis ca na, se mai intampla. Am dat restart, am incercat din nou sa aleg tipul de benzina si iarasi a crapat aplicatia.

Acum dupa 4 restarturi, nu mai merge sa apas pe nici un tip de combustibil. Job well done devs and QAs.

Developer Response ,

Bună ziua, problemele ar trebui să se fi rezolvat după ultimul update. Dacă totuși persistă, avem rugămintea să ne dați detalii cu privire la modelul de Iphone și versiunea de IOS.

Mulțumim!

App Privacy

The developer, Consiliul Concurentei, has not provided details about its privacy practices and handling of data to Apple. For more information, see the developer’s privacy policy.

No Details Provided

The developer will be required to provide privacy details when they submit their next app update.

You Might Also Like

InfoCons
Utilities
SAMEDAY App
Utilities
YOXO: Abonament 100% digital
Utilities
FAN Courier Mobile
Utilities
AutoDeal
Utilities
AlecoAir
Utilities