Micii Eroi 4+
NEXT GENERATION BUSINESS SRL
Designed for iPad
-
- Free
- Offers In-App Purchases
Screenshots
Description
Jocul interactiv educațional îi ajută pe copii să își însușească noțiuni diverse, să dezvolte abilități, să își extindă cunoștințele despre anumite concepte, să învețe cum să se comporte în societate și să își dezvolte creativitatea.
Introducerea jocurilor interactive în activitățile educaționale pentru copii reprezintă o strategie de implicare activă a copilului în învățare, de dobândire a autonomiei, învățând nu numai diverse cunoștințe teoretice, ci și practice: se implică, explorează, ia decizii singur, învață să își cunoască puterile, dar și potențialul, să aibă încredere în el însuși și să comunice, acumulând cunoștințele necesare în vederea dezvoltării personale.
Acest joc interactiv este un instrument de lucru util și atractiv pentru aprofundarea cunoștintelor, dar și un mijloc de dezvoltare a imaginației și de stimulare a interesului. Acesta contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre întreg universul care îi înconjoară: familie, mediul educațional și activitățile sale, natura, științe și spațiul cosmic, totul prin intermediul unor sarcini pe care trebuie să le rezolve. Jocul stimulează memoria și acumularea de noi cunoștințe, învățarea prin repetare sau prin experimentare, și totodată îmbunătațește cunoștințele digitale ale copilului.
Temele acestui joc sunt: Viața și lumea, Familia, Între colegi, iar în cadrul fiecărei teme vor fi capitole cu episoade în care copiii se vor juca și vor învăța prin intermediul unor jocuri puzzle și de sortare, ghicitori, poezii, experimente și călătorii printre anotimpuri. Fiecare sarcină rezolvată corect aduce răspunsuri și informații noi.
Tema Viața și lumea reprezintă o călătorie prin universul de acasă: rutina zilnică, informații despre corpul uman și despre sentimente și, în episoadele finale ale acestei teme, copiii vor fi hoinari prin timp și anotimpuri.
Tot în universul de acasă, tema următoare este Familia: membri, sarcini și animale de companie.
Ultima temă a jocului este și cea mai lungă: Între colegi. Această temă cuprinde capitole diverse: cum se îngrijește mediul interior și cel exterior, care este comportamentul adecvat în activitățile de grup și cum se pot implica în îngrijirea naturii. Vor urma apoi capitolele de explorare a simțurilor și științe.
What’s New
Version 1.1
- conținut îmbunătățit
- optimizări
App Privacy
The developer, NEXT GENERATION BUSINESS SRL, has not provided details about its privacy practices and handling of data to Apple. For more information, see the developer’s privacy policy.
No Details Provided
The developer will be required to provide privacy details when they submit their next app update.
Information
- Seller
- NEXT GENERATION BUSINESS SRL
- Size
- 84.4 MB
- Category
- Education
- Compatibility
-
- iPhone
- Requires iOS 11.0 or later.
- iPad
- Requires iPadOS 11.0 or later.
- iPod touch
- Requires iOS 11.0 or later.
- Mac
- Requires macOS 11.0 or later and a Mac with Apple M1 chip or later.
- Languages
-
English, Romanian
- Age Rating
- 4+, Made for Ages 0–5
- Copyright
- © 2020 NEXT GENERATION BUSINESS SRL
- Price
- Free
- In-App Purchases
-
- Acces Nelimitat $2.99