iPhone Screenshots

Description

UnitéTalk este o aplicaţie disponibilă de pe orice gadget prin intermediul căreia poţi suna orice număr de telefon fix sau mobil, din Moldova sau din altă ţară, apelurile de intrare sunt gratuite, iar apelurile de ieşire la preţ de convorbiri locale.
UnitéTalk se instalează la iPhone/iPad cu sistem de operare iOS, prin introducerea unui login şi a unei parole de acces. Accesarea aplicaţiei UnitéTalk este posibilă prin intermediul unei conexiuni la internet. Conexiunea la internet poate fi asigurată de orice sursă de Internet existentă, chiar şi Wi-Fi.

Există două posibilităţi de a deveni utilizator  UniteTalk – dacă ai un abonament de la Unite (UniteTalk postpaid) şi număr virtual Unite pentru cei care nu deţin un abonament de la Unite (UniteTalk prepay).

UniteTalk prepay 
Oriunde nu te-ai afla în lume, poţi să suni de la numărul tău Unité exact cum vorbeşti când eşti în Moldova, fără cartele SIM, fără contract şi abonament lunar. Cei care te sună nici nu simt că eşti plecat, pentru că vorbesc cu tine la tarif de apel naţional. Comunici cu persoanele din reţeaua la 1 ban/minut, iar cu celelalte numere din Moldova la 99 bani/min.

UniteTalk abonament
UniteTalk abonament este disponibil pentru abonaţii Unite şi este o soluţie perfectă când eşti peste hotare. Suni acasă din contul minutelor incluse în abonament. Fara roaming.
Detalii: talk.unite.md

https://www.youtube.com/watch?v=oJur3Hf5-kU

What’s New

Version 1.6.1

Solving iOS issues 12

Ratings and Reviews

2.2 out of 5
6 Ratings

6 Ratings

KVG65 ,

Eroare la conectare

Eroare conectarii la server pentru ISO 11.4

Rahazyk ,

Eroare!

Apare eroare la autorizarea contului. Scrie ca nu se poate conecta la server, deja de cateva luni. Va rog remediati problema. Multumesc!

V1cG33k ,

Nu lucreaza cu ios 13.2

Dupa update la ios 13.2 aplicatia nu functioneaza.
Va rog rezolvati problema.
Merci

Information

Seller
Moldtelecom JSC
Size
56 MB
Category
Utilities
Compatibility

Requires iOS 8.0 or later. Compatible with iPhone 5S, iPhone 6, iPhone 6 Plus, iPhone 6S, iPhone 6S Plus, iPhone SE (1st generation), iPhone 7, iPhone 7 Plus, iPhone 8, iPhone 8 Plus, iPhone X, iPhone XS, iPhone XS Max, iPhone XR, iPhone 11, iPhone 11 Pro, iPhone 11 Pro Max, iPhone SE (2nd generation), iPad Air, iPad Air Wi‑Fi + Cellular, iPad mini 2, iPad mini 2 Wi‑Fi + Cellular, iPad Air 2, iPad Air 2 Wi‑Fi + Cellular, iPad mini 3, iPad mini 3 Wi‑Fi + Cellular, iPad mini 4, iPad mini 4 Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (12.9‑inch), iPad Pro (12.9‑inch) Wi-Fi + Cellular, iPad Pro (9.7‑inch), iPad Pro (9.7‑inch) Wi‑Fi + Cellular, iPad (5th generation), iPad (5th generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (12.9‑inch) (2nd generation), iPad Pro (12.9‑inch) (2nd generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (10.5‑inch), iPad Pro (10.5‑inch) Wi‑Fi + Cellular, iPad (6th generation), iPad (6th generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (11‑inch), iPad Pro (11‑inch) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (12.9‑inch) (3rd generation), iPad Pro (12.9‑inch) (3rd generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad mini (5th generation), iPad mini (5th generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Air (3rd generation), iPad Air (3rd generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad (7th generation), iPad (7th generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (11‑inch) (2nd generation), iPad Pro (11‑inch) (2nd generation) Wi‑Fi + Cellular, iPad Pro (12.9‑inch) (4th generation), iPad Pro (12.9‑inch) (4th generation) Wi‑Fi + Cellular, iPod touch (6th generation), and iPod touch (7th generation).

Languages

English, Indonesian, Russian, Simplified Chinese, Spanish

Age Rating
4+
Copyright
Price
Free

Supports

  • Family Sharing

    With Family Sharing set up, up to six family members can use this app.

More By This Developer

You May Also Like