Ceasul Bun

Medical

Only for iPhone

Free · Designed for iPhone. Not verified for macOS.

iPhone

„Ceasul Bun” este o aplicație CRJ, dedicată sprijinirii persoanelor instituționalizate, cu dizabilități intelectuale și/sau afecțiuni neurologice, pentru a raporta situații de abuz fizic, emoțional sau neglijență. Aplicația a fost dezvoltată în cadrul proiectului AdaptJust - Justiție accesibilă pentru persoane cu dizabilități, implementat de Centrul de Resurse Juridice în în parteneriat cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care beneficiază de un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului Dezvoltare locală. Dezvoltarea aplicației și găzduirea acesteia sunt realizate de Asociația Code for Romania, organizație neguvernamentală.

  • This app hasn’t received enough ratings or reviews to display an overview.

Pentru fiecare plângere, se poate adăuga CNP-ul sau fotografia cărții de identitate. Fiecare plângere poate fi semnată. Descrierea aplicației a fost actualizată.

The developer, Code for Romania, indicated that the app’s privacy practices may include handling of data as described below. For more information, see the developer’s privacy policy .

  • Data Linked to You

    The following data may be collected and linked to your identity:

    • Location
    • Contact Info
    • Identifiers

Privacy practices may vary, for example, based on the features you use or your age. Learn More

The developer has not yet indicated which accessibility features this app supports. Learn More

Seller
  • Asociatia Code for Romania
Size
  • 17.7 MB
Category
  • Medical
Compatibility
Requires iOS 12.4 or later.
  • iPhone
    Requires iOS 12.4 or later.
  • iPod touch
    Requires iOS 12.4 or later.
  • Mac
    Requires macOS 11.0 or later and a Mac with Apple M1 chip or later.
  • Apple Vision
    Requires visionOS 1.0 or later.
Languages
  • English
Age Rating
4+
Copyright
  • © 2023 Code for Romania