Învață să Scrii: Școala Online
Para la familia
USD 0.99 · Diseñada para iPad
Copiii din ziua de astăzi sunt foarte inteligenți și creativi! Cu ajutorul acestei aplicații, ei pot învăța singuri să scrie toate cifrele și literele alfabetului în limba română.
S-a demonstrat de multe ori cât de importante sunt în procesul de învățare asocierea imaginilor și a sunetelor cu o acțiune concretă din partea celor mici. Astfel, folosind acest joc drept un profesor virtual sau o școală online, micii elevi vor fi ghidați de către o voce blândă, care le va rosti pe rând copiilor literele, cifrele sau cuvintele pe care aceștia tocmai le-au scris. Desigur, aceștia vor fi la sfârșit răscumpărați și felicitați pentru a le încuraja progresul.
Orice copil preferă să învețe și să încerce lucruri noi într-un mod distractiv, prin joacă, iar această aplicație reprezintă o modalitate creată exact pentru așa ceva, pentru a îmbina utilul cu plăcutul și pentru a îmbogăți cunoștințele celor mici.
Așadar, produsul prezentat poate ține cu succes locul unei ore de curs pentru cei aflați la început de drum sau poate fi o variantă folosită pentru a testa și verifica informațiile învățate la școală.
CE OFERĂ JOCUL?
- Ghidează și învață copilul scrierea și pronunția fiecărei litere sau cifre
- 4 categorii diferite a căror grad de dificultate este crescut treptat
- 26 litere mari de tipar + sunete și imagini reprezentative pentru a asocia fiecare literă cu pronunția corectă și un cuvânt care începe cu aceasta
- 26 litere mici de tipar + sunete și imagini reprezentative (diferite față de cele folosite pentru literele mari)
- 99 de cifre și numere + sunete și imagini reprezentative
- 99 de cuvinte asociate cu imagini diferite care trebuie scrise de către cei mici, fiecare literă fiind rostită individual
- Posibilitatea de a adăuga orice cuvânt în joc cu ajutorul tastaturii, astfel cei mici vor putea să învețe să își scrie propriul nume sau chiar și cuvinte mai complexe decât cele prezente în joc
- O platformă educativă cu o interfață prietenoasă și ușor de folosit de către oricine
Acest joc reprezintă o “școală altfel” prin care micii elevi pot îmbina stilul kinestezic de învățare, cu cel vizual și cu cel auditiv într-un singur loc.
Calificaciones y reseñas
- Esta app no ha recibido suficientes calificaciones ni reseñas para mostrar un resumen.
- Bug rezolvat pentru numerele cu 2 cifre
- Imbunatatire UI pentru Telefoanele cu ecran de tip Iphone X
El desarrollador, Vlad Bruma, no proporcionó detalles sobre sus prácticas de privacidad y el envío de datos a Apple. Para obtener más información, consulta la política de privacidad del desarrollador .
No se proporcionaron detalles
El desarrollador tendrá que proporcionar detalles de privacidad cuando envíe su próxima actualización de app.
Accesibilidad
El desarrollador aún no ha indicado cuáles funciones de accesibilidad admite esta app. Obtén detalles
Ficha técnica
- Vendedor
- Vlad Bruma
- Tamaño
- 236 MB
- Categoría
- Para la familia
- Compatibilidad
Requiere iOS 10.0 o posterior.
- iPhone
Requiere iOS 10.0 o posterior.
• iPhone 5S
• iPhone 6
• iPhone 6 Plus
• iPhone 6S
• iPhone 6S Plus
• iPhone SE (1ª generación)
• iPhone 7
• iPhone 7 Plus
• iPhone 8
• iPhone 8 Plus
• iPhone X
• iPhone XS
• iPhone XS Max
• iPhone XR
• iPhone 11
• iPhone 11 Pro
• iPhone 11 Pro Max
• iPhone SE (2ª generación)
• iPhone 12 mini
• iPhone 12
• iPhone 12 Pro
• iPhone 12 Pro Max
• iPhone 13 Pro
• iPhone 13 Pro Max
• iPhone 13 mini
• iPhone 13
• iPhone SE (3ª generación)
• iPhone 14
• iPhone 14 Plus
• iPhone 14 Pro
• iPhone 14 Pro Max
• iPhone 15
• iPhone 15 Plus
• iPhone 15 Pro
• iPhone 15 Pro Max
• iPhone 16
• iPhone 16 Plus
• iPhone 16 Pro
• iPhone 16 Pro Max
• iPhone 16e
• iPhone 17 Pro
• iPhone 17 Pro Max
• iPhone 17
• iPhone Air
• iPhone 17e - iPad
Requiere iPadOS 10.0 o posterior.
• iPad Air
• iPad Air Wi‑Fi + Cellular
• iPad mini 2
• iPad mini 2 Wi‑Fi + Cellular
• iPad Air 2
• iPad Air 2 Wi‑Fi + Cellular
• iPad mini 3
• iPad mini 3 Wi‑Fi + Cellular
• iPad mini 4
• iPad mini 4 Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9 pulgadas
• iPad Pro de 12.9 pulgadas Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 9.7 pulgadas
• iPad Pro de 9.7 pulgadas Wi‑Fi + Cellular
• iPad (5ª generación)
• iPad (5ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9” (2ª generación)
• iPad Pro de 12.9” (2ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 10.5 pulgadas
• iPad Pro de 10.5 pulgadas Wi‑Fi + Cellular
• iPad (6ª generación)
• iPad (6ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 11 pulgadas
• iPad Pro de 11 pulgadas Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9” (3ª generación)
• iPad Pro de 12.9” (3ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad mini (5ª generación)
• iPad mini (5ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Air (3ª generación)
• iPad Air (3ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad (7ª generación)
• iPad (7ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 11” (2ª generación)
• iPad Pro de 11” (2ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9” (4ª generación)
• iPad Pro de 12.9” (4ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Air (4ª generación)
• iPad Air (4ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad (8ª generación)
• iPad (8ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 11" (3ª generación)
• iPad Pro de 11" (3ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9" (5ª generación)
• iPad Pro de 12.9" (5ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad mini (6ª generación)
• iPad mini (6ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad (9ª generación)
• iPad (9ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Air (5ª generación)
• iPad Air (5ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad (10ª generación)
• iPad (10ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 11” (4ª generación)
• iPad Pro de 11” (4ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Pro de 12.9” (6ª generación)
• iPad Pro de 12.9” (6ª generación) Wi‑Fi + Cellular
• iPad Air 11-inch (M2)
• iPad Air 11-inch (M2) Wi-Fi + Cellular
• iPad Air 13-inch (M2)
• iPad Air 13-inch (M2) Wi-Fi + Cellular
• iPad Pro 11-inch (M4)
• iPad Pro 11-inch (M4) Wi-Fi + Cellular
• iPad Pro 13-inch (M4)
• iPad Pro 13-inch (M4) Wi-Fi + Cellular
• iPad mini (A17 Pro)
• iPad mini (A17 Pro) Wi-Fi + Cellular
• iPad (A16)
• iPad (A16) Wi-Fi + Cellular
• iPad Air de 11 pulgadas (M3)
• iPad Air de 11 pulgadas (M3) Wi-Fi + Cellular
• iPad Air de 13 pulgadas (M3)
• iPad Air de 13 pulgadas (M3) Wi-Fi + Cellular
• iPad Pro de 11 pulgadas (M5)
• iPad Pro de 11 pulgadas (M5) Wi-Fi + Cellular
• iPad Pro de 13 pulgadas (M5)
• iPad Pro de 13 pulgadas (M5) Wi-Fi + Cellular
• iPad Air de 11 pulgadas (M4)
• iPad Air de 11 pulgadas (M4) Wi-Fi + Cellular
• iPad Air de 13 pulgadas (M4)
• iPad Air de 13 pulgadas (M4) Wi-Fi + Cellular - iPod touch
Requiere iOS 10.0 o posterior. - Mac
Requiere macOS 11.0 o posterior y una Mac con el chip M1 de Apple o posterior.
- iPhone
- Idiomas
- Inglés
- Edad
4+
- 4+
- Pensada para menores de 0 a 5 años
- Copyright
- © 2020 Wyverin Entertainment

