Agenda de Litigii
Productivity
Free · In-App Purchases · Designed for iPad. Not verified for macOS.
Agenda de Litigii este destinată atât avocaților și consilierilor juridici ce își desfășoară activitatea în fața instanțelor de judecată, organelor de urmărire penală și altor instituții ale Statului Român cât și oricăror alte persoane fizice sau juridice care, în activitatea lor profesională, gestionează un număr suficient de dosare aflate pe rolul tuturor acestor instituții și își doresc să beneficieze de o organizare superioară a acestor dosare.
Agenda de Litigii poate gestiona:
- dosarele de instanță publice, aflate pe Portalul Instanțelor de Judecată (portal.just.ro) și Portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție (iccj.ro, scj.ro), Agenda de Litigii preluând automat datele de pe aceste portaluri,
- dosarele de instanță secrete aflate pe rolul instanțelor de judecată,
- orice alt dosar aflat pe rolul altor instituții publice (Poliție, Parchete, Curtea Constituțională a României, Instanțe de Arbitraj etc.).
Agenda de Litigii a fost dezvoltată și în scopul de a salva utilizatorului timp ce poate fi dedicat celorlalte activități profesionale sau personale, Agenda de Litigii fiind mult mai mult decât echivalentul agendei fizice scrise de mână, funcțiile avansate putând ajuta utilizatorul la extinderea termenelor de atac, „punerea în gardă” cu privire la apărările formulate de către adversarul din proces etc.
Este foarte important de știut faptul că autentificarea în aplicația „Agenda de Litigii” se poate face numai cu un cont de email deschis la Google Gmail pe care, dacă nu îl aveți, va trebui să îl creați gratuit pe site-ul gmail.com.
Un nou design și îmbunătățiri aplicație
The developer, BOSIGA Solutions SRL, indicated that the app’s privacy practices may include handling of data as described below. For more information, see the developer’s privacy policy .
Data Not Collected
The developer does not collect any data from this app.
Accessibility
The developer has not yet indicated which accessibility features this app supports. Learn More
Information
- Size
- 74.5 MB
- Category
- Productivity
- Compatibility
Requires iOS 13.0 or later.
- iPhone
Requires iOS 13.0 or later. - iPad
Requires iPadOS 13.0 or later. - iPod touch
Requires iOS 13.0 or later. - Mac
Requires macOS 11.0 or later and a Mac with Apple M1 chip or later. - Apple Vision
Requires visionOS 1.0 or later.
- iPhone
- Languages
- English
- Age Rating
16+
- 16+
- Contains
Unrestricted Web Access
- In-App Purchases
Yes
- Abonament lunar 75,00 lei
- Abonament anual 679,00 lei
- Provider
BOSIGA SOLUTIONS SRL
- BOSIGA SOLUTIONS SRL has not identified itself as a trader for this app. If you are a consumer in the European Economic Area, consumer rights do not apply to agreements between you and the provider.
- Copyright
- © BOSIGA Solutions SRL
